Prima ctitorie a Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mănăstirea Putna, cu
hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost sorocită loc de odihnă veşnică pentru
domnitor şi familia sa. Zidirea a început la un an după cucerirea cetăţii Chilia
în vara anului 1466 (la 4 iulie după prima versiune a Letopiseţului de la Putna,
10 iulie după a doua versiune şi după Cronica moldo-polonă). Lucrările de
construcţie au durat patru ani, timp în care această măreaţă operă a fost dusă
la bun sfârşit de arhitectul grec Teodor, ajutat de meşterii zidari, pietrari,
zugravi şi argintari veniţi din Transilvania.
Ion Neculce scria în O samă de cuvinte: "şi aşa au făcut mânăstirea de frumoasă tot cu aur poleită; zugrăveala mai mult aur dacât zugrăveală şi pre dinlăuntru şi pre dinafară şi acoperită cu plumb. Şi dzicu călugării să fi fost făcută şi sfeşnicele cele mari şi cele mici şi policandru şi hora tot prisne de argint".
Sfinţirea mănăstirii s-a făcut la 3 septembrie 1470, după victoria asupra tătarilor la Lipinţi, slujba fiind săvârşită de un sobor de 64 de arhierei, preoţi şi diaconi, în frunte cu mitropolitul Teoctist, episcopul Tarasie al Romanului, egumenii mănăstirilor, după cum relatează Letopiseţul de la Putna şi cel al lui Grigore Ureche.
Ion Neculce scria în O samă de cuvinte: "şi aşa au făcut mânăstirea de frumoasă tot cu aur poleită; zugrăveala mai mult aur dacât zugrăveală şi pre dinlăuntru şi pre dinafară şi acoperită cu plumb. Şi dzicu călugării să fi fost făcută şi sfeşnicele cele mari şi cele mici şi policandru şi hora tot prisne de argint".
Sfinţirea mănăstirii s-a făcut la 3 septembrie 1470, după victoria asupra tătarilor la Lipinţi, slujba fiind săvârşită de un sobor de 64 de arhierei, preoţi şi diaconi, în frunte cu mitropolitul Teoctist, episcopul Tarasie al Romanului, egumenii mănăstirilor, după cum relatează Letopiseţul de la Putna şi cel al lui Grigore Ureche.
Strădania domnitorului ctitor de a crea Putnei o puternică bază
materială reiese din cuprinsul multor documente păstrate. Prin hrisovul datat 17
noiembrie 1502 Ştefan cel Mare hotăra ca preoţii din satele Mănăstirii Putna să
plătească acesteia dările ce reveneau chiriarhului şi să fie judecaţi de egumen,
nu de slujbaşii Mitropoliei. Din lungul şir al actelor de danie, menţionăm
ultimul act emis în timpul vieţii, la 2 februarie 1503, prin care i se întăreau
mănăstirii toate daniile şi privilegiile obţinute până atunci (27 de sate, vii,
sare de la ocnă, pietre de ceară, venitul unor vămi, mori, prisăci). Alte danii
au făcut şi unii din boierii lui Ştefan. Privilegiile mănăstirii au fost
întărite şi printr-un hrisov emis de Ştefăniţă Vodă, nepotul lui Ştefan cel Mare
(1517-1527), la 21 august 1520. Urmaşii au continuat să înzestreze mănăstirea
astfel încât puterea ei economică a crescut necontenit.
Încă din timpul lui Ştefan cel Mare, cu îndrumarea primilor ei egumeni, arimandriţii Ioasaf, Paisie (zis cel Scurt) şi Spiridon, Mănăstirea Putna a devenit cel mai însemnat centru cultural şi artistic al ţării.
Importanţa ei creşte şi prin faptul că este gropniţa lui Ştefan cel Mare, a familiei şi a urmaşilor săi până la Petru Rareş. Aici au fost înmormântaţi: Maria de Mangop, a doua soţie a domnitorului († 19 decembrie 1477), fiii săi Bogdan († 27 iulie 1479) şi Petru († 21 noiembrie 1480), domnitorul ctitor († 2 iulie 1504), doamna Maria Voichiţa († 1511), Bogdan cel Orb († 20 aprilie 1517), Maria - una din fiicele domnitorului († 18 martie 1518), Ştefăniţă Vodă († 14 ianuarie 1527) şi doamna Maria, prima soţie a lui Petru Rareş († 28 iunie 1529). În pridvorul bisericii se află mormântul mitropolitului Teoctist († 18 noiembrie 1477). Toate mormintele au lespezi funerare frumos lucrate, cu inscripţii în limba slavonă.
Biserica, reconstruită de domnitorii Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan şi Eustaţie Dabija (1653-1662) se înscrie în datele generale ce constituie trăsăturile epocii: plan trilobat, brâu în torsadă împărţitor al zidurilor, ocniţe din arcaturi şi arcade oarbe, pilaştri, ferestre dreptunghiulare gotice. Turla are coloane răsucite. Pridvorul închis apare aici pentru prima dată în Moldova. Mormântul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt este acoperit cu un baldachin de marmură albă, vârf de creaţie a genului, iar cripta cu o piatră pe care frunza dăltuită a stejarului aminteşte de copilăria voievodului. Pe alte morminte (sec. XV-XVI) lespezile sunt împodobite cu litere majuscule, vrejul meandric, păsări ciugulind ce par desprinse din fresce şi ţesături populare sau cu repertoriu ornamental complicat de influenţă barocă apuseană (sec. XVII-XVIII). Puternice ziduri de piatră înconjoară biserica (Turnul Tezaurului – 1481) accesul făcându-se prin gangul turnului cu metereze (sec. XVIII) numit “Turnul lui Eminescu”, spre ceea ce Vasile Drăguţ considera “…unul dintre cele mai importante ansambluri monastice din ţară”.
În vecinătatea mănăstirii, o biserică de lemn, probabil cel mai vechi monument al arhitecturii religioase din Moldova, ctitorie a voievodului Dragoş (cca. 1353) a fost adusă din Volovăţ la Putna de Ştefan cel Mare şi Sfânt în amonte pe valea apei. Chilia şi o bisericuţă (9,25 m lungime) scobite în piatră sunt atribuite sihastrului Daniil în beneficiul căruia domnitorul ridică schitul Voroneţ. Pictura originală, distrusă în timpul luptelor pentru domnie dintre Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, s-a încercat a fi refăcută abia în secolele XVIII-XIX când în pridvor s-au zugrăvit doar câteva chipuri de sfinţi. Această dorinţă de a reda Putnei strălucirea de odinioară, când era "tot cu aur poleită zugraveala, mai mult aur decât zugraveală şi pre dinăuntru şi pre denafară..." (cronicarul Ion Neculce), a început să prindă contur abia în 1972 când, mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu, a binecuvântat proiectul de refacere a picturii din biserica mare a mănăstirii, pe baza unui plan iconografic întocmit de părintele Sofian Boghiu. Ca o proorocie peste decenii, hotărârea mitropolitului de a încredinţa pictarea ctitoriei ştefaniene celor ce vor picta mai înainte paraclisul mănăstirii, s-a împlinit la 10 iulie 2001, când, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pictorii Mihail şi Gavril Moroşan au trasat primele linii la noua frescă.
Fii ai Bucovinei, pictori de categoria I-a, cu numeroase lucrări în ţară şi străinătate, fraţii Moroşan au împodobit biserica cu frumoase chipuri, scene şi compoziţii pe fondul foiţei de aur. Stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, compoziţiile inedite, sunt câteva din caracteristicile noii picturi.
Muzeul Mănăstirii Putna reflectă statutul avut de aşezământul monahal încă de la întemeiere - cel mai important centru de cultură şi creaţie artistică medievală din Moldova. Colecţie de broderii - (piese caracteristice vremii), adevărate capodopere ce au făcut onoare multor expozitii internaţionale, cotate printre cele mai valoroase din Orientul creştin: Acoperamântul de mormânt al Mariei de Mangop (1477) - cel mai vechi portret brodat în mărime naturală din arta moldovenească, dvera mare (1510) şi altele patru (1484-1510). Manuscrise - realizări de seamă ale miniaturisticii naţionale, scrieri vestite pentru calitatea desenelor însoţitoare, varietatea coloritului acestora, sunt reprezentate prin Tetraevangheliarul de la Humor (1473) şi altele două din 1488-1507, la fel de faimoase, coborâte din şcoala lui Gavriil Uric de la Mănăstirea Neamţ, al cărui Tetraevanghel (1429) se află acum la Oxfort (biblioteca Bodleyana). Tot atât de preţioase - ferecături din argint ale manuscriselor, cădelniţa decorată cu stema Moldovei, dăruită de Ştefan cel Mare şi Sfânt (1470), cruci, icoane, potire, ca şi piese sculptate în lemn (racla - sec. XV); unul din cele trei clopote (Blagovistnic -1490) provine tot de la Ştefan Voievod. Cel mai vechi istoric al mănăstirii (1761) se datorează învăţatului Vartolomeu Măzareanu, egumen la Putna.
De-a lungul vremii Mănăstirea Putna a suferit numeroase refaceri şi reparaţii, ultimele în anii 1968-1970. Turnul de la intrare păstrează obiecte ce amintesc serbarea prilejuită de împlinirea a 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii (1871) unde au participat, printre altii, poetul Mihai Eminescu, scriitorul Ioan Slavici, compozitorul Ciprian Porumbescu, istoricul A. D. Xenopol.
În anul 1966, la iniţiativa UNESCO s-a comemorat în toată lumea împlinirea a 500 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna.
Încă din timpul lui Ştefan cel Mare, cu îndrumarea primilor ei egumeni, arimandriţii Ioasaf, Paisie (zis cel Scurt) şi Spiridon, Mănăstirea Putna a devenit cel mai însemnat centru cultural şi artistic al ţării.
Importanţa ei creşte şi prin faptul că este gropniţa lui Ştefan cel Mare, a familiei şi a urmaşilor săi până la Petru Rareş. Aici au fost înmormântaţi: Maria de Mangop, a doua soţie a domnitorului († 19 decembrie 1477), fiii săi Bogdan († 27 iulie 1479) şi Petru († 21 noiembrie 1480), domnitorul ctitor († 2 iulie 1504), doamna Maria Voichiţa († 1511), Bogdan cel Orb († 20 aprilie 1517), Maria - una din fiicele domnitorului († 18 martie 1518), Ştefăniţă Vodă († 14 ianuarie 1527) şi doamna Maria, prima soţie a lui Petru Rareş († 28 iunie 1529). În pridvorul bisericii se află mormântul mitropolitului Teoctist († 18 noiembrie 1477). Toate mormintele au lespezi funerare frumos lucrate, cu inscripţii în limba slavonă.
Biserica, reconstruită de domnitorii Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan şi Eustaţie Dabija (1653-1662) se înscrie în datele generale ce constituie trăsăturile epocii: plan trilobat, brâu în torsadă împărţitor al zidurilor, ocniţe din arcaturi şi arcade oarbe, pilaştri, ferestre dreptunghiulare gotice. Turla are coloane răsucite. Pridvorul închis apare aici pentru prima dată în Moldova. Mormântul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt este acoperit cu un baldachin de marmură albă, vârf de creaţie a genului, iar cripta cu o piatră pe care frunza dăltuită a stejarului aminteşte de copilăria voievodului. Pe alte morminte (sec. XV-XVI) lespezile sunt împodobite cu litere majuscule, vrejul meandric, păsări ciugulind ce par desprinse din fresce şi ţesături populare sau cu repertoriu ornamental complicat de influenţă barocă apuseană (sec. XVII-XVIII). Puternice ziduri de piatră înconjoară biserica (Turnul Tezaurului – 1481) accesul făcându-se prin gangul turnului cu metereze (sec. XVIII) numit “Turnul lui Eminescu”, spre ceea ce Vasile Drăguţ considera “…unul dintre cele mai importante ansambluri monastice din ţară”.
În vecinătatea mănăstirii, o biserică de lemn, probabil cel mai vechi monument al arhitecturii religioase din Moldova, ctitorie a voievodului Dragoş (cca. 1353) a fost adusă din Volovăţ la Putna de Ştefan cel Mare şi Sfânt în amonte pe valea apei. Chilia şi o bisericuţă (9,25 m lungime) scobite în piatră sunt atribuite sihastrului Daniil în beneficiul căruia domnitorul ridică schitul Voroneţ. Pictura originală, distrusă în timpul luptelor pentru domnie dintre Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, s-a încercat a fi refăcută abia în secolele XVIII-XIX când în pridvor s-au zugrăvit doar câteva chipuri de sfinţi. Această dorinţă de a reda Putnei strălucirea de odinioară, când era "tot cu aur poleită zugraveala, mai mult aur decât zugraveală şi pre dinăuntru şi pre denafară..." (cronicarul Ion Neculce), a început să prindă contur abia în 1972 când, mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu, a binecuvântat proiectul de refacere a picturii din biserica mare a mănăstirii, pe baza unui plan iconografic întocmit de părintele Sofian Boghiu. Ca o proorocie peste decenii, hotărârea mitropolitului de a încredinţa pictarea ctitoriei ştefaniene celor ce vor picta mai înainte paraclisul mănăstirii, s-a împlinit la 10 iulie 2001, când, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pictorii Mihail şi Gavril Moroşan au trasat primele linii la noua frescă.
Fii ai Bucovinei, pictori de categoria I-a, cu numeroase lucrări în ţară şi străinătate, fraţii Moroşan au împodobit biserica cu frumoase chipuri, scene şi compoziţii pe fondul foiţei de aur. Stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, compoziţiile inedite, sunt câteva din caracteristicile noii picturi.
Muzeul Mănăstirii Putna reflectă statutul avut de aşezământul monahal încă de la întemeiere - cel mai important centru de cultură şi creaţie artistică medievală din Moldova. Colecţie de broderii - (piese caracteristice vremii), adevărate capodopere ce au făcut onoare multor expozitii internaţionale, cotate printre cele mai valoroase din Orientul creştin: Acoperamântul de mormânt al Mariei de Mangop (1477) - cel mai vechi portret brodat în mărime naturală din arta moldovenească, dvera mare (1510) şi altele patru (1484-1510). Manuscrise - realizări de seamă ale miniaturisticii naţionale, scrieri vestite pentru calitatea desenelor însoţitoare, varietatea coloritului acestora, sunt reprezentate prin Tetraevangheliarul de la Humor (1473) şi altele două din 1488-1507, la fel de faimoase, coborâte din şcoala lui Gavriil Uric de la Mănăstirea Neamţ, al cărui Tetraevanghel (1429) se află acum la Oxfort (biblioteca Bodleyana). Tot atât de preţioase - ferecături din argint ale manuscriselor, cădelniţa decorată cu stema Moldovei, dăruită de Ştefan cel Mare şi Sfânt (1470), cruci, icoane, potire, ca şi piese sculptate în lemn (racla - sec. XV); unul din cele trei clopote (Blagovistnic -1490) provine tot de la Ştefan Voievod. Cel mai vechi istoric al mănăstirii (1761) se datorează învăţatului Vartolomeu Măzareanu, egumen la Putna.
De-a lungul vremii Mănăstirea Putna a suferit numeroase refaceri şi reparaţii, ultimele în anii 1968-1970. Turnul de la intrare păstrează obiecte ce amintesc serbarea prilejuită de împlinirea a 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii (1871) unde au participat, printre altii, poetul Mihai Eminescu, scriitorul Ioan Slavici, compozitorul Ciprian Porumbescu, istoricul A. D. Xenopol.
În anul 1966, la iniţiativa UNESCO s-a comemorat în toată lumea împlinirea a 500 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna.
