Adresa: sat Scăricica, jud. Neamt
Acces: Șos. Piatra Neamț - Bicaz, 12 km de la Piatra Neamț spre Bicaz, apoi dreapta spre sanatoriul Bisericani.
Ctitor: Ștefăniță Vodă
Mănăstirea este situată pe șoseaua Piatra Neamț –Bicaz. Drumul în
urcare, cu multe serpentine, este o deosebită frumusețe având Valea
Bistriței pe dreapta, după care urmează lanțul munților acoperiți cu
codri de conifere. Așezământul este construit în zona muntelui Pietrosu,
la 650 m altitudine, 2 km mai jos se află satul Scăricica, iar la 5 km
sud de mănăstire este comuna Viișoara. În sec. al XV-lea, în zonă s-au
nevoit mulți schimnici, fapt pentru care în toponimia locului se
păstrează până azi nume de călugări precum: Muntele lui Simion, Muntele
Averchie.
Scurt istoric: Ieroschimonahul Iosif Sebastian de la
mănăstirea Bistrița, a plecat la Sf. Mormânt al Domnului după care a
devenit pustnic vestit în pustiul Iordanului. În jurul lui s-au adunat
încă 15 călugări români și doi greci, trăind în rugăciune în peșteri din
Valea Iordanului. Năvălind arabii în țara Sfântă, Cuviosul Iosif și-a
luat ucenicii și s-a întors la Bistrița dar, negăsind aici liniștea
necesară vieți spirituale, s-a retras pe un munte înalt din apropiere
(care s-a umit Muntele lui Iosif, iar mai târziu Muntele Bisericanilor).
Cuviosul Iosif a înălțat o biserică în 1492 care mai atrziu a fost
numită „Schitul Bisericani”, adică al evlavioșilor pentru că monahii se
rugau neîncetat cu post și lacrimi. Cuviosul Iosif a organizat rânduiala
slujbei neîntrerupte, împărțind călugării în trei cete, fiecare ceată
slujind trei ore, după modelul mănăstirii Studion din Constantinopol. La
vremea aceea, era singura mănăstire cu această rânuială din țara
noastră. La Bisericani au făcut îmbunătățiri și au dăruit scumpe odoare
logofătul Pătrașcu, Bașotă și soția sa, Grozava, în 1627, Toma
Postelnicul și soția, Iftimia, Dumitrașcu Ștefan, marele logofăt și
soția sa Maria în 1631, ca și Dumitrașcu Buhuși cu Ileana și Dumitrașcu
Șoldan. Au ajutat cu mari averi ridicarea unor ziduri puternice în jurul
mănăstiri, cu tunuri de apărare pe fieare colț. Tot ei au rezidit
trapeza și au renovat pridvorul. Înflorirea la care a ajuns schitul în
sec. XVII, a făcut ca acest să devină mănăstire. În 1821, în vremea
Eteriei, mănăstirea a fst prădată, dispărând multe din vechile odoare
ctitorești, iar câte au mai rămas au fost topite și refăcute în lucrări
noi de stareții: Veniamin și Nocon Marinescu, între 1838-1854. În 1885
partea vestică a mănăstirii devvine penitenciar până în 1900 când s-au
dărâmat zidurile șipușcăriașii au fost duși la mănăstirea Pângărați.
Din anul 1911 în incinta fostei mari mănăstiri, în partea vestică, s-a
organizat un sanatoriu TBC, iar din 1920 acesta s-a extins, ocupând cele
trei clădiri etajate aflate la S, SE și SV de biserică. Extinzându-se
spitalul, majoritatea călugărilor au plecat, iar mănăstirea a redevenit
schit în 1920 aparținând de mănăstirea Bistrița. Din ceea ce a fst
odinioară n-au rămas decât o biserică părăsită și amintirea timpurilor
în care cei de demult puneau multă vrere și simțire creștinească. După
1974 protosinghelul Atanasie Cismașul a continuat aici viața monahală,
ținând slujbe în biserică sărbătorile, iar vinerea, la iconiț aflată în
mica capelă, construită la 30 mai 1898 de Constantin Andreescu din
Piatra Neamț, aflată la câteva sute de metri mai jos de bierică. Lângă
această mică capelă este și o casă în care în 1996 mai trăia încă
cuviosul Atanasie. În 1991 Daniel Mitropolitul Moldovei și Sucevei
ridică schitul larang de mănăstire, devenind independentă. În locul
părintelui Atanasie ajuns în vârstă înaintată și bolnav, este
numitstareț în 1993 Protosinghelul Serafim Mihali, care începe să facă
unele reparații, să construiască unele chilii și un grajd.
